Buddhism Kadampa Romania - meditatie

Toată lumea e binevenită Centru de Meditație și Buddhism Kadampa România

Fondatorul nostru, Venerabilul Geshe Kelsang Gyatso Rinpoche este un maestru în meditație deplin realizat și profesor de buddhism renumit pe plan internațional, care a deschis calea pentru introducerea buddhismului modern în vremurile noastre prin crearea tuturor condițiilor necesare care susțin practica buddhismului într-o societate modernă.

El a scris o serie de 23 de cărți practice și ușor de înțeles despre toate aspectele gândirii și practicii buddhiste, a organizat traducerea acestor cărți în multe limbi, a fondat peste 1300 de centre și grupuri de buddhism Kadampa din întreaga lume, a dezvoltat programe moderne de studiu, a instruit profesori calificați pentru viitor și a stabilit cursuri, evenimente și festivaluri regionale, naționale și internaționale.

Prin toate aceste activități, Venerabilul Geshe Kelsang Gyatso dă viață buddhismului în zilele noastre; le permite oamenilor de pretutindeni să descopere pacea și fericirea interioară prin învățăturile lui Buddha și astfel să aducă mai multă pace în lume.

la nivel internațional Cine suntem

Centrul Mamă – Centrul de Meditație Manjushri în Lake District, Marea Britanie

Peste 1300 de Centre de Meditație buddhistă deschise în marile orașe ale lumii 

Cea mai profundă cunoaștere a lui Buddha asupra naturii minții rămâne la fel de revoluționară în lumea noastră modernă așa cum a fost acum 2500 de ani: mintea este sursa fericirii și suferinței.

La Centrul de Meditație Kadampa România, asta învățăm – într-un mod foarte practic. Ca prin meditație, să cultivăm fericirea autentică și să actualizăm potențialul nostru suprem. Astfel îi putem ajuta și pe ceilalți să facă la fel.

Fără pace interioară, pacea exterioară este imposibilă. Cu toții ne dorim pacea în lume, dar pacea mondială nu va veni decât dacă vom crea mai întâi pacea în mintea noastră. Putem trimite așa-numitele „forțe de menținere a păcii” în zonele de conflict, dar pacea nu poate fi forțată din exterior cu arme. Doar atunci când creăm pacea în propria noastră minte și îi ajutăm pe ceilalți să facă același lucru, putem spera să realizăm pacea în această lume.

Geshe Kelsang Gyatso Rinpoche